TVA-ul pe înțelesul tuturor – TVA intracomunitar

Home - Informatii Generale - TVA-ul pe înțelesul tuturor – TVA intracomunitar

TVA-ul pe înțelesul tuturor – TVA intracomunitar

Introducere

În articolul precedent(link articol) am discutat despre ideile generale cu privire la chestiunea TVA-ului. Mai precis, despre cum se aplică acesta în tranzacțiile care au loc în interiorul țării.

Lucrurile se schimbă însă în momentul în care o societate face achiziții de la furnizori din Uniunea Europeană. Aici intervine ceea ce se numește codul intracomunitar de TVA (valid VIES).

Ce este și cum se obține?

Rolul acestui cod special, care se aplică în cazul SRL și PFA neplătitoare de TVA (vezi condițiile de încadrare aici – link spre articolul general despre TVA), este de a te ajuta să ai colaborări cu firme din Uniunea Europeană.

Mai precis, factura se emite fără TVA cu mențiunea „taxare inversă”, ceea ce înseamnă că nu vei achita furnizorului TVA-ul, ci îl vei reflecta în contabilitate atât ca TVA colectat cât și ca TVA deductibil. Dacă urmează să vinzi respectivele produse achiziționate, atunci ele vor fi facturate cu TVA (deci îl vei colecta), iar ulterior îl vei achita la Bugetul de Stat.

Codul intracomunitar de TVA și certificatul de înregistrare în scopuri de TVA intracomunitar se obțin prin depunerea la sediul ANAF (unde e înregistrat sediul social) a declarației 091, împreună cu o copie după certificatul de înregistrare al firmei (CUI).

Reține! Codul intracomunitar este folosit strict în relație cu alte firme din spațiul UE, iar obținerea lui nu reprezintă înregistrarea în scopuri de TVA în România. Prin urmare, acesta nu este valabil în țară.

Emiterea de facturi către partenerii din UE

Factura emisă către persoane impozabile, ce prezintă cod valid de TVA din UE, se emite pe baza codului special de TVA, cu mențiunea ,,neimpozabil în România”. Dar, dacă valoarea achizițiilor intracomunitare este de sub 10.000 euro pentru un an, atunci nu eşti obligat să te înregistrezi în scop de TVA.

Atenție la Social Media sau alți parteneri din UE

Când vine vorba de mediul virtual și promovarea în mediul online, colaborarea cu Google, Facebook și alții din această sferă implică facturi emise pe numărul de TVA special pentru achiziții intracomunitare. Ceea ce înseamnă că Facebook sau Google având sediile sociale în UE, trimite factura fără TVA, urmând ca expertul contabil să determine valoarea TVA-ului la cota standard.

După primirea facturii de către furnizorul din UE, valoarea calculată a TVA-ului se întreaptă spre bugetul de stat până la data de 25 a lunii următoare, după emiterea facturii. Acest lucru se realizează prin depunerea declarațiilor 301 și 390.

Vrei să discutăm despre proiectul tău?